Creaturile din mituri și legende:
Dragonii
Colecția Dragons Safari Ltd. întruchipează zeci de specii de dragoni, diferiți ca forme și abilități, cât și ca fire, unii fiind binevoitori și corecți, alți fiind malefici și ursuzi.
Unul dintre cei mai buni dragoni este Dragonul Păcii și, după cum îi sugerează și numele, este un dragon care promovează pacea, armonia, un dragon care preferă viața de studiu și meditație, nu cea de aventură. Dragonul Libertății, un alt dragon cu o viziune pozitivă asupra vieții. El își dorește libertate pentru toate viețuitoarele, este un simbol al rațiunii și curajului. Continuând într-o notă pozitivă, îl avem pe Dragonul de Noroc. Acesta seamănă fizic cu Dragonul Chinezesc, dar cum îi spune și numele este un simbol al norocului, de asemenea este cel mai prietenos dintre dragoni. Un alt simbol al binelui îl reprezintă Dragonul Iubirii. Acesta protejează cuplurile și iubirea lor. Este un dragon frumos, curajos și vigilent.
Trecând la ,,oile negre” ale raselor dragonilor, îl avem pe Dragonul de Amurg, o bestie neagră și înfricoșătoare, care își face apariția doar noaptea, neobservat. Un alt dragon, care preferă să se ascundă până își atacă victima, este Dragonul cu Ghimpi! O creatură solitară, care locuiește într-un mediu dezolant, mai exact în pădurile arse. Înrudit cu un dragon simpatic, mai exact Dragonul Norilor, este întunecatul Dragon de Negură, o bestie cu aripi subțiri, care reușește să se furișeze oriunde fără a fi auzit! O altă creatură din această familie întunecată a dragonilor este Dragonul Fantomă. El își face apariția în noaptea de Halloween pentru a căuta comori străvechi și pentru lupte cu dușmanii săi.
Indiferent de înclinația lor spre bine sau spre rău, aceste creaturi sunt magnifice, detaliile redate în aceste figurine sunt incredibile, la fel ca poveștile și simbolistica lor!


Comentarii
Trimiteți un comentariu