Jocuri, jocuri și iar jocuri!
De la povestea simplă a unui tată, psiholog, care a dorit să creeze jocuri pentru fiul său și prietenii lui pentru a putea învăța mai ușor, prin joacă, s-a ajuns la crearea mai multor jocuri educative cu subiecte diferite, care stimulează și îmbunătățesc diferitele abilități și cunoștințe ale copiilor!
Jocurile The Brainy Band sunt distribuite în 28 de țări. Fiecare joc are mai multe versiuni de joc, astfel că sunt potrivite pentru copii cu vârste diferite, de fapt jocurile se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între patru și doisprezece ani, ceea ce este foarte bine având în vedere că există jocuri cu o singură versiune de joc și se adresează doar copiilor dintr-o anumită categorie de vârstă.
Jocurile au subiecte diferite și abordează teme diferite. Spre exemplu pentru învățarea alfabetului sau pentru dezvoltarea memoriei și perfecționarea ortografiei există jocul Zoolphabet, un joc cu 26 de cărți cu animale și plante și cu numele lor în engleză. Acest joc are o versiune de bază pentru copiii cu vârsta peste cinci ani și alte patru variante de joc, potrivite pentru copiii cu vârsta peste cinci ani și peste opt ani.
Pentru exerciții de matematică există jocurile HurriCount și HurriCount Mathitude. Jocurile conțin cărți de joc cu animale și cărți de joc cu cerințe, dar pe lângă îmbunătățirea matematicii, aceste jocuri ajută și la focusare, sporirea atenției și chiar și la dexteritate! Ambele jocuri au o versiune de joc de bază și o versiune suplimentară, vârsta necesară variază între zece ani+ ( HurriCount Mathitude) și opt ani+ (HurriCount) pentru versiunea de bază și respectiv șapte ani+ și șase ani+ pentru versiunile suplimentare de joc.
Un alt joc, foarte simpatic, de matematică, este Pet Five, care are ca scop aducerea acasă a puișorilor de animale și punerea lor la culcare! Jucătorii se vor folosi de cele de 30 de cărți cu pui de animale și de cele trei zaruri, două dintre zaruri având numere inscripționate, iar cel de-al treilea zar este cu animale. Acest joc se adresează copiilor cu vârsta peste trei ani și peste cinci ani, având o versiune de joc și încă două suplimentare.
Chronoflight este un joc prin care copiii învață noțiuni despre timp și intervalele de timp și învață cum să-și organizeze timpul. Jocul le testează viteza de reacție și le antrenează atenția, fiind un joc de memorie. Tabla jocului este în formă de ceas, sunt 84 de cărți și doi pioni, regulile de bază fiind pentru copiii cu vârsta peste șase ani, iar regulile suplimentare, în acest joc, sunt potrivite pentru copiii cu vârsta peste zece ani.
Un joc foarte interesant este Algoracing, fiind un joc de programare cu algoritmi ce antrenează gândirea logică și planificarea strategică a copiilor. Tema acestui joc este spațiul, mai exact, în funcție de algoritmi, vehiculele spațiale ale copiilor pot executa comenzi. Este un joc complex, ce conține o tablă de joc cu două fețe, cinci platforme, 52 de cărți de comandă, patru vehicule spațiale, jetoane de bază/laborator și jetoane de urmă de viață. Comparativ cu restul jocurilor, acesta este diferit deoarece este potrivit pentru 2-4 jucători, în timp ce celelalte jocuri sunt potrivite pentru 2-5 jucători.
Întreaga gamă de jocuri The Brainy Band o găsiți aici.
Comentarii
Trimiteți un comentariu