Treceți la conținutul principal

Competiția în jocuri

                        Competiția în jocuri

Competiția este prezentă în viața noastră încă de la bun început, adică chiar din copilărie. Deși nu este întotdeauna un lucru bun deoarece îi poate separa pe copii sau îi poate face să se simtă inferiori dacă nu reușesc să îndeplinească cerințele pentru a ieși învingători, există și competiție benefică. Dacă stăm să ne gândim competiția ne antrenează pentru viitor: alegeri parlamentare/prezidențiale, competiții sportive, concursuri pentru posturile unui anumit loc de muncă etc.

Competiția pe care micuții o experimentează în copilărie îi va ajuta să accepte situațiile din viitor, să se bucure de un câștig corect, fără să trișeze, dar să-și aprecieze adversarii și să știe să accepte demn o înfrângere. 

Una dintre cele mai bune metode de a-i învăța pe copii despre competiție este prin joacă! Astfel că jocurile The Brainy Band reprezintă o investiție în acest scop.

Gophers’ Maze este un joc de matematică, care stârnește spiritul competitiv din jucători, deoarece jucătorii trebuie să adune cât mai multe provizii pentru popândăii treziți din hibernare, iar jucătorul cu cele mai multe provizii câștigă.

Continuând cu jocuri de matematică, Catowl este un joc cu o tematică simpatică: pisici și bufnițe! Mai exact, trebuie să numeri pisicile și bufnițele vrăjitoarelor mai repede decât adversarii tăi, astfel jucătorul cu cele mai multe cărți câștigă.

De data aceasta un joc lingvistic, Zoolphabet antrenează cunoștințele de alfabet ale micuților, dar și dacă nu cunosc literele nu este nicio problemă deoarece le vor învăța pe parcurs. Scopul jucătoriilor este acela de a descoperi cuvântul, iar jucătorul care întoarce cartea cu ultima literă din cuvânt câștigă cartea ,,trofeu”. Jucătorul cu cele mai multe ,,trofee” adunate câștigă.

Algoracing este un joc puțin mai diferit deoarece este un joc educativ de programare, care se joacă pe mai multe nivele, iar jucătorii se întrec în conceperea unor algoritmi pe baza cărților lor. Scopul jocului este să fii mai rapid decât adversarul tău și să aduni înaintea sa numărul necesar de puncte pentru a câștiga!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Meserii pentru copii: pompier

                      Meserii pentru copii: pompier ,,Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?” este cea mai des auzită întrebare de către copii, iar răspunsul la această întrebare diferă mereu în funcție de copil. O meserie dorită de băieți, în special, dar nu numai, este cea de pompier. Copiii care își doresc să devină pompieri au un spirit liber, de aventurier, dar în același timp sunt grijulii și vor să îi ajute pe restul oamenilor, chiar și al animalelor. Cât încă sunt copii, îi poți ajuta cu această dorința prin jocurile și jucăriile ce îi aduc mai aproape de această meserie.  Există figurine ce întruchipează diferitele meserii , printre care se numără și cea de pompier, astfel copilul își poate crea diferite scenarii cu această figurină în rolul principal. Imaginația bogată a copilului îi va permite să se vizualizeze pe sine în locul figurinei pompier și astfel va înțelege, într-un mod sigur și destul de realist...

Savana cu figurine Safari!

                         S avana figurinelor   Conform dexonline , savana este o câmpie vastă, caracteristică regiunilor tropicale, acoperită cu ierburi înalte și presărată din loc în loc cu tufe de arbuști spinoși sau cu copaci pitici. Totuși cu toții știm că savana reprezintă mai mult decât ,,o câmpe vastă...”. Savană reprezintă sau mai exact este reprezentată de minunatele animale ce se regăsesc supraviețuind pe tot teritoriul ei vast.  Viețuitoarele savanei sunt împărțite în categorii, erbivore și carnivore, cornute, primate, feline, foarte multe categorii și specii de animale. Curiozitatea copiilor este nemărginită, iar adulții îi pot ajuta să înțeleagă mai bine modul de viață, de supraviețuire al acestor animale cu ajutorul figurinelor jucării de rol. Acestea redau și cel mai mic detaliu al animalului pe care îl întruchipează. Tot ce trebuie să facă părintele este să îi povestească copilului ...

Top 5 jucării de exterior

                           Top 5 jucării de exterior Copiii adoră joaca în aer liber și de asemenea doresc să își aducă jucăria preferată cu ei, afară, dar nu tot timpul aceste jucării sunt potrivite și pentru exterior. Nicio problemă, acest articol îți sugerează un top 5 al celor mai potrivite jucării pentru joaca în aer liber. Atât băieții cât și fetițele se pot juca de-a spionii cu ajutorul binoclului . Binoclul este realizat din materiale calitative și rezistente, ce le permite copiilor să își folosească imaginația și să inventeze diferite jocuri în care ei pot fi personajul principal. Acest binoclu proiectează o rază de lumină până la 3 km distanță. Cu proprietăți similare cu cele ale binoclului este și telescopul . Cu ajutorul telescopului copiii pot observa păsări și animale aflate la distanță și chiar și stelele și luna, telescoapele fiind instrumente folosite în astronomie. Există diferite modele ...